Cercetarea dihidroquercetinei

Dane August Krogh a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie. Premiul a fost acordat lui Krogh pentru descoperirea mecanismului rețelei capilare a corpului uman. Semnificația fiziologică a capilarelor, întinderea semnificativă a suprafeței lor, estimată la 6300 m2, lungimea lor de 100.000 km în corpul uman determină rolul lor cu adevărat dominant în circulația generală a sângelui. La acea vreme, nimeni nici măcar nu bănuia că descoperirea remarcabilă a fiziologului danez le-ar arăta oamenilor calea către întinerire și vindecare.

Biochimistul american Albert de Szent-Gyorgyi este laureat al Premiului Nobel pentru  medicină (1928)pentru izolarea si descoperirea Vitaminei C.

In 1938 a izolat o substanță vegetală, pe care a numit-o  vitamina P, care are capacitatea de a reduce permeabilitatea și fragilitatea vaselor capilare. Ulterior, în 1950, termenul „vitamina P” a fost înlocuit cu termenul „bioflavonoide”. 

Fascinat de ideea că prin întinerirea celor mai mici vase de sânge – capilare, este posibilă tratarea bolilor complexe și combaterea cu succes a bătrâneții, marele medic, naturopat și gerontolog rus Abram Solomonovich Zalmanov publică cartea „Înțelepciunea secretă a corpului uman”. . În ea, el stabilește bazele celebrei sale doctrine a terapiei capilare. Ca efect terapeutic, Zalmanov oferă băi capilare cu terebentină, care pot restabili fluxul natural de sânge în patul capilar, curăță capilarele și îndepărtează toxinele.

Un grup de oameni de știință din Novosibirsk, sub conducerea profesorului N.A. Tyukavkina, a început cercetări la scară largă asupra flavonoidelor. Zada siberiana a fost luat ca sursă pentru obținerea de bioflavonoide. Lemnul său este foarte durabil și rezistent la descompunere. Din acest copac, care nu vrea să îmbătrânească, a fost izolat un bioflavonoid unic – dihidroquercetina, care are proprietăți cu adevărat colosale de protecție și antioxidantă a capilarelor.